INTERVIU Dr. Radu Andrei:„România trebuie să investească în programe de prevenţie a alcoolismului”

Consumul de alcool, ca şi consumul de droguri, ca şi oricare altă dependență este o problemă de conduită, de comportament. Medicamentele o ameliorează, dar nu o rezolvă. Succesul tratamentului vine în momentul în care individul este conştient că trebuie să opereze o schimbare în felul lui de a fi, în viaţa lui. În România sunt stigmatizaţi „beţivii”, nu consumul de alcool, este de părere dr. Radu Andrei, medic primar psihiatru, șeful secției de drogodependenți din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Socola”. De la începutul acestui an, doctorul a semnat 2400 de diagnostice de alcoolism.

AAS: Care este media de vârstă, statutul social și mediul de proviniență a pacienților care se internează la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din cauza dependenței de alcool?
R.A.: Nu există particularităţi legate de vârsta, statutul social sau mediul de proviniență a celor care consumă excesiv alcool. Sigur, există o anumită tendinţă de a muta prevalența consumului excesiv de alcool mai ales în mediile defavorizate, vulnerabile din punct de vedere material. În mediul rural, alcoolismul este cumva mai ascuns pentru că tendinţa de a apela la un medic este mai redusă decât în mediul urban. Este şi gura satului care moderează cumva consumul excesiv de alcool, iar cine este deja cunoscut ca fiind „beţiv”, „stâlp de cârciumă” este periferizat din punct de vedere social. În mediul urban, accesul la serviciile medicale este mult mai mare, astfel încât şi incidența alcoolicilor este mai mare. Vă dau un exemplu: ieri, după ora 14.00, s-au internat în regim de urgenţă la Spitalul de Psihiatrie „Socola” 10 persoane, dintre care 5 erau dependente de alcool. De la începutul acestui an, la Spitalul de Psihiatrie „Socola” s-au înregistrat 2400 de diagnostice de alcoolism. Dar, gândiţi-vă câţi sunt internaţi la gastroenterologie cu probleme asociate consumului execesiv de alcool sau la neurologie, sau la cardiologie şi au ca diagnostic secundar această tulburare. Deci, aceasta este o problemă îngrijorătoare din punct de vedere social şi medical şi îngrijorător este faptul că jumătate din aceste cazuri sunt nedetectate, se situează înafara sistemului medical. Toate statisticile arată că România se află printre primele ţări din Europa în ceea ce privește consumul de alcool, mai ales în ceea ce priveşte alcoolul distilat. Cu toate acestea, nu există o statistică privind cazurile de etilism sau alte boli asociate etilismului, care să fie asistate în reţeaua medicală. Acestea se pierd pentru că nu există registre unice de caz. Nu avem o statistică bine pusă la punct ca să putem face o corelaţie între consumul pe cap de locuitor şi impactul acestuia din punct de vedere social şi medical.

AAS: Un studiu al  Asociației pentru Lupta Împotriva Alcoolismului și Toxicomaniilor arată că unul din patru manageri români are probleme cu alcoolul. Cum credeți, care sunt cauzele?
R.A.:Ceea ce vedem e vârful aisbergului. Cauzele sunt legate de stres care este una din principalele probleme ale salariaţilor din România. În alte ţări există o politică de corporaţie care vizează tocmai diminuarea impactului stresului la locul de muncă. În România nu există aşa ceva, la noi ţi se spune „descurcă-te”. Alcoolul este un anxiolitic foarte bun și un antidepresiv foarte eficient. Pe termen scurt, acesta îţi rezolvă problemele, dar pe termen lung te fură. Stresul atrage, în plan secundar, consumul excesiv de alcool. Pe de altă parte, în România nu există politici coerente vizând siguranţa şi medicina la locul de muncă, nu există politici de sănătate la locul de muncă care să fie coerente şi care să aibă în vedere aceşti factori de impact.

AAS: Cât durează un tratament pentru vindecarea dependenței de alcool? Ce presupune acesta ?
R.A.:Tratarea dependenţei de alcool durează ani de zile. Noi, în spital, asigurăm perioada de detoxifiere. În funcţie de cantitatea de alcool consumată, perioada de spitalizare poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, timp în care pacientul începe să se recupereze din punct de vedere psihologic şi somatic. Ceea ce se întâmplă după ce pacientul este externat reprezintă o problemă de comportament pe care acesta trebuie să şi-o asume. Consumul de alcool, ca şi consumul de droguri, ca şi oricare altă dependență este o problemă de conduită, de comportament, care nu se schimbă prin pastile. Medicamentele o ameliorează, dar nu o rezolvă. Succesul tratamentului vine în momentul în care individul este conştient că trebuie să opereze o schimbare în felul lui de a fi, în viaţa lui. Această schimbare presupune un efort constant, e ca urcatul pe munte, lumea este dispusă să te tragă sau să te împingă, dar efortul trebuie să ți-l asumi tu. Pacientul trebuie să fie conştient că are de câştigat mai mult dacă lasă băutura. Şi mai este o problemă la noi. Imaginaţi-vă o hartă a ţărilor europene care sunt clasificate din punct de vedere al toleranţei la consumul excesiv de alcool.  Unde ne poziţionăm noi?  Suntem cumva o ţară care acceptă această anomalie?

AAS: Cât costă în Spitalul de Psihiatrie „Socola” tratarea unui dependent de alcool?
R.A.: Întrebarea este relevantă doar în contextul în care alcoolismul este o tulburare uşor de prevenit, nu se compară cu o boală de inimă sau cu o hepatită cronică, care nu sunt atât de uşor de prevenit, mai ales dacă apar pe fond genetic. În condiţiile acestea, costurile, într-adevăr, ar fi nejustificate, dar sunt acoperite de sistemul de sănătate pentru că şi alcoolismul este o boală. România trebuie să investească în programe de prevenţie a consumului excesiv de alcool. Trebuie să avem programe de educaţie medicală. Este foarte bine că se face religia în şcoli, dar de ce nu se face şi educaţie medicală, care ar fi poate mult mai utilă.

AAS: Care este părerea dumneavoastră vis a vis de sistemul național de servicii de sănătate pentru problemele asociate abuzului de alcool? Care sunt lacunele și punctele tari ale acestuia?
R.A.: Ca în Caragiale: este sublim, dar lipseşte cu desăvârşire din punct de vedere al efortului statului. Nu există un sistem coerent care să se adreseze problemelor asociate consumului excesiv de alcool. Problema nu este în spital, este în afara lui. Vedeţi, noi combatem cu mare vehemență fumatul, avem legi în sensul acesta pentru că așa e la modă în Uniunea Europeană, dar adevărata noastră problemă este cosumul cronic de alcool.
 
AAS: Câți dintre pacienții Spitalului de Psihiatrie „Socola”, tratați de tulburări asociate consumului excesiv de alcool revin în spital? Cum îi pregătiți să facă față tentației de a consuma alcool după externare?
R.A.: Foarte mulţi, pentru că această problemă, spuneam mai sus, se rezolvă în afara spitalului. Familia joacă un rol important în recuperarea pacientului. Din păcate, de cele mai multe ori, familia se constituie într-un factor de codependență, care fie întreţin consumul de alcool, fie provoacă, fără să vrea, recăderea pacientului.

AAS: Cât de eficente sunt cluburile de alcoolici anonimici. Dumneavoastră le recomandaţi pacienţilor să meargă către astfel de forme de tratament?
R.A.: Nimeni nu înţelege mai bine problemele unui alcoolic decât un fost alcoolic. Pe de altă parte, atunci când cineva intră într-un astfel de grup de suport şi vede că alţii, cu aceleaşi probleme, au reușit, se motivează. Sigur, în ultimă instanţă totul ţine de motivarea individului respectiv. Aceste grupuri sunt ca un stol de ciori, dacă unul zboară, zboară toţi, dacă unul suferă, suferă toţi. Într-adevăr, acestea pot fi de mare ajutor. În regiunea Moldovei ştiu că există astfel de cluburi la Bacău, Piatra Neamţ, în Iaşi există Crucea Albastră, Clubul alcoolicilor anonimi şi un alt grup de suport care funcţionează sub umbrela Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Lumea apelează cu mare dificultate la astfel de structuri, nu mai vorbesc de faptul că sunt prea puţine, iar în mediul rural chiar inexistente.

AAS: Care sunt factorii favorizanți și factorii de risc în ceea ce privește recuperarea dependenților de alcool?
R.A.: Familia este un factor de risc care se contituie în coadicție și codependență. Codependența este o relaţie mai greu de explicat între un dependet şi partenerul lui de viaţă. Se referă atât la impactul pe care partenerul de viaţă îl are asupra dependentului, cât şi la efectele pe care dependența le are asupra partenerului. Uneori, partenerul poate deveni o victimă a alcoolicului. Se apucă şi el de băut ca să fie la acelaşi parametru. Alteori, dimpotrivă, partenerul de viaţă îi întreţine dependența dacă îl suportă, îl spală, îl ajută, îl hrăneşte, îi dă bani, îl scuză social, la locul de muncă. El ştie că indiferent de cât va bea va fi suportat, tolerat, ajutat. În acest fel, partenerul întreţine consumul sau poate să provoace recăderea pacientului. Dependenţa este şi un fenomen psihologic, de învăţare. Precum căţelul lui Pavlov, individul s-a obişnuit, a repetat de foarte multe ori un gest până când şi-a creat nişte reflexe condiţionate legate de mediul în care bea, de zile în care bea, de dispoziţie, anturaj etc., care declanşează acelaşi reflex unic: de a bea. Pacienţii trebuie să practice abstinență până când aceste reflexe se sting. Pe de altă parte, nu trebuie neglijat efectul anxiolitic şi antidepresiv pe care îl are alcoolul. După externare, pacientul ajunge acasă, îşi propune să nu mai bea, dar se loveşte de o serie de greutăţi pe care nu se simte capabil să le rezolve, să le gestioneze şi atunci apelează la ceea ce deja a verificat.

AAS: Ce le recomandați familiilor care au un membru diagnosticat cu această problemă? Ce comportament trebuie să adopte aceștia?
R.A.:Nu există o reţetă prestabilită, lucrurile acestea se aplică de la caz la caz. Comportamentul partenerului trebuie să fie suportiv în măsura în care şi pacientul își arată efortul de a obţine un alt statut. Asta nu înseamnă că familia trebuie să se transforme într-un fel de catâr care să îl ducă în spate. Sunt lucruri foarte dificil de manageriat.

AAS.: Cum poate fi combătuta stigmatizarea tulburărilor legate de consumul excesiv de alcool?
R.A.: În România sunt stigmatizaţi „beţivii”, nu consumul de alcool. Este foarte greu de trasat o diferenţă între consumul excesiv şi consumul cutumiar. În acelaşi timp, este foarte uşor de depăşit limitele în contextul în care presiunea socială şi sărăcia ating cote maxime. Se apelează la alcool ca la un refugiu. Dependenţa psihologică este la fel de puternică precum este cea fiziologică, de multe ori mai puternică. De aceea e mai greu de combătut o dependență, oricare ar fi forma acesteia.