Explorarea influenței istoricului familial de sărăcie și alcoolism asupra nivelului veniturilor și problemelor legate de alcool la vârsta adultă

10-09-2014

Two Strikes Against Them?, 2008
Journal of Social Service Research, 12 Octombrie 2008
Autori: Kathleen A. Kost, Nancy J. Smyth

Obiective: Autorii studiului și-au propus să analizeze diferențele care apar între tinerii adulți care au crescut în familii sărace, cu rude alcoolice și cei care nu au avut un astfel de istoric. Un alt scop al investigației a fost stabilirea efectelor acestui istoric în dezvoltarea adultului, asupra nivelului veniturilor și eventualelor probleme asociate consumului de alcool.

Metode: S-a folosit un eșantion aleatoriu la nivel național, de 1268 de cazuri (tineri cu vârsta între 14 și 22 de ani), extras din statisticile National Longitudinal Survey of Youth (NLSY) începând din anul 1979. Datele cu privire la fiecare caz au fost analizate și colectate anual, pe o perioadă de 11 ani, de către Centrul de Cercetare al Universității din Ohio (SUA), urmărindu-se asemănările inter-generaționale ale efectelor sărăciei și alcoolismului.

Concluzii:. Tinerii care au crescut într-o familie caracterizată de sărăcie și probleme asociate consumului de alcool sunt mai predispuși, la vârsta adultă, să adopte comportamente problematice legate de consumul de alcool, spre deosebire de tinerii care nu au avut același istoric.

Perioada de timp petrecută în familii cu un astfel de istoric este foarte importantă pentru evoluția tânărului adult. Persoanele care au trăit în sărăcie mai mult de șase ani, având în familie persoane consumatoare de alcool, prezintă un risc mult mai mare de a avea, la rândul lor, probleme asemănătoare. De asemenea, veniturile acestor persoane devenite adulte sunt semnificativ mai mici comparativ cu cele ale indivizilor al căror istoric familial nu a fost marcat de sărăcie și consum de alcool.

Aceste concluzii, în opinia autorilor, sugerează necesitatea unor acțiuni și politici de prevenire și de intervenție imediată în cazurile tinerilor care au fost expuși un timp îndelungat la probleme familiale în contextul sărăciei și a consumului de alcool.

 

Acest website este realizat în cadrul proiectului “Prevalcool”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG în Romania www.fondong.fdsc.ro.

Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor websiteului.