British Journal of Midwifery, Ianuarie, 1999, Vol. 7, Nr. 1
Autor: Rose Allen
Chiar dacă rezultatele studiilor efectuate în ultimii ani cu privire la efectele alcoolului asupra evoluției sarcinii nu sunt complete, toate datele colectate au evidențiat efectele nocive pe care alcoolul le are asupra fătului.
Există o asociere clară între consumul excesiv sau cronic de alcool pe timpul sarcinii și sindromul alcoolic fetal, acest sindrom fiind caracterizat de tulburări de creștere, retard mintal, malformații sau afecțiuni neuropsihice.
Pentru că au fost mereu controverse cu privire la limita consumului de alcool admisă pe perioada sarcinii și pentru că nu există tratament pentru prevenirea efectelor nocive ale alcoolului asupra fătului, abstinența este singura recomandare pe toată perioada sarcinii.
Opiniile adulților referitoare la efectele consumului de alcool variază. De aceea este necesară luarea de măsuri pentru creșterea gradului de conștientizare prin campanii de educație privind sănătatea care să răspândească un mesaj publicului larg despre consecințele pe termen lung ale acestui fenomen.
Relația dintre gravidă și medicul sau moașa care o asistă pe perioada sarcinii trebuie să fie una bazată pe încredere și o comunicare eficientă, pentru ca mama să fie sprijinită și informată corespunzător cu privire la evoluția sarcinii. Nu există nici o îndoială în rândul obstetricienilor și a moașelor că abuzul de alcool pe perioada sarcinii constituie o problemă majoră. De aceea, un screening toxicologic ar putea fi de ajutor în identificarea timpurie a informațiilor cu privire la consumul de alcool și de intervenție pentru eliminarea consumului pe perioada sarcinii.
Acest website este realizat în cadrul proiectului “Prevalcool”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG în Romania www.fondong.fdsc.ro.
Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.
Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor websiteului.
© Alternative Sociale 2014